Cum să ai grijă de sănătatea ta atunci când lucrezi la birou?

Sanatate

Munca la birou poate presupune, de cele mai multe ori, un program de luni până vineri, cu cel puțin 8 ore de muncă. Așa cum îi spune și numele, munca de birou înseamnă foarte mult timp petrecut pe scaun, iar acest lucru poate provoca numeroase probleme de sănătate.

Sănătatea ta este foarte importantă, așa că ar trebui să încerci, atât cât se poate, de ea chiar și la birou. Ți-am pregătit câteva modalități prin care poți face acest lucru chiar și la serviciu, deși la prima vedere pare greu de realizat.



Consumă multă apă

Apa joacă un rol foarte important în organismul tău, așa că hidratarea lui este esențială pentru un stil de viață sănătos. Poți consuma și fructe bogate în lichide, cum ar fi portocalele, strugurii sau merele. Pentru a ține o evidență clară a cantității de apă consumată, poți lua lângă tine o sticlă de apă pe care să o bei până la o anumită oră sau să ai întotdeauna pe telefon o alarmă care să-ți amintească să bei apă.

Stai cât mai confortabil

Chiar dacă birourile au un anumit tip de mobilier, ai putea solicita un scaun mai bun. Există multe modele de scaune ergonomice ieftine, care se vor potrivi nevoilor tale. Vei evita durerile de spate și problemele care pot apărea la nivelul coloanei vertebrale. În plus, un scaun comod pentru tine înseamnă că vei munci mult mai bine și te vei putea concentra pe ceea ce ai de făcut.

Consumă un prânz echilibrat

Acordă un plus de atenție alimentelor pe care le consumi la ora prânzului, mai ales pentru că după aceea nu ai posibilitatea de a face mișcare, ci vei sta pe scaun pentru restul zilei. În cazul în care ai acces la o cantină la birou sau puteți comanda mâncare gătită, alege un meniu care conține puțină carne, dar multe legume. Desertul nu este indicat la birou, dar poți face o excepție uneori.

Folosește căști pentru vorbitul la telefon

Conversațiile lungi la telefon în interes de serviciu îți pot provoca dureri la nivelul coloanei vertebrale, la gât și la umeri. Încearcă să folosești o pereche de căști și vei vedea că în timp ce vorbești la telefon vei putea face și alte lucruri, de exemplu să îți notezi ceva sau să cauți o informație online.

Menține monitorul la o distanță corespunzătoare

Tensiunea de la nivelul ochilor poate fi datorată de apropierea prea mare a monitorului de ochi. Pot apărea dureri de cap, dar și sensibilitate la lumina naturală după ce termini munca. Menține monitorul la o distanță mai mare de ochi și folosește o pereche de ochelari pentru protecție. În plus, dacă ai impresia că nu vezi nimic pe computer din cauza distanței, ai putea mări fontul.



Dezinfectează instrumentele de lucru

Nu este o noutate faptul că mouse-ul, tastatura și telefonul găzduiesc o cantitate mare de germeni, responsabili pentru numeroase afecțiuni. Alege o zi din săptămână în care le dezinfectezi, mai ales că aceasta este o activitate care durează puțin.

Evită statul peste program

Deși uneori este necesar, nu face o obișnuință din a sta zi de zi peste program la muncă. Odată cu trecerea timpului, organismul tău va ceda și te vei confrunta cu ceea ce specialiștii numesc burnout. Nivelul de stres este foarte ridicat și vei avea probleme inclusiv cu sistemul imunitar și cu somnul, iar familia ta nu va fi cea mai fericită să te vadă destul de puțin timp acasă.

Ia-ți o scurtă vacanță atunci când simți că oboseala te acaparează și renunță la obiceiurile care îți pot afecta starea de sănătate. Dacă adopți câte un obicei sănătos în fiecare lună, vei vedea cum starea ta de sănătate și cea emoțională se vor afla la un nivel potrivit.