Traim intr-o perioada in care tehnologia ocupa un loc important in viata noastra. Majoritatea avem cont pe Facebook, sute sau chiar mii de „prieteni” , telefoanele sunt tot timpul in mana noastra … avem resurse care sa ne ajute la a crea relatii mult mai usor, sa ne facem prieteni sau chiar sa ne gasim partenerul de viata pe vreun site-ul de dating.
Cu toate acestea…parca suntem mai singuri ca niciodata. Sentimentul de singuratate sau mai bine spus, ne-apartenenta bantuie printre noi. Suntem fiinte sociale si printre nevoile specific umane este aceasta de apartenenta, de a simti ca faci parte dintr-o comunitate, ca ai familie si prieteni care te inteleg, te apreciaza si vor sa petreaca timp cu tine. Ca traiesti intr-o societate cu valori comune.
Cat de singuri suntem in realitate?
Ca sa nu para ca vorbesc din carti, va spus tot din cazul personal. Sunt Daniela Irimia, si desi am aproape 5000 de „prieteni” pe Facebook, pe pagina de la revista sunt aproape 15.000 de fani, am lunar cursuri in care ma intalnesc cu zeci de oameni, merg la evenimente, ma intalnesc cu oameni in sedintele de consiliere… simt din plin singuratatea exterioara. Cred ca singuratatea este cauza multor depresii, iar depresia este boala secolului.
Poate vrei sa citesti acesti 25 de pasi ca sa iti faci relatii de prietenie durabile!
Am o familie frumoasa, parinti minunati care insa stau la 200 km departare de Bucuresti. Ne vedem de cateva ori pe an. Nu m-au putut ajuta cu cresterea copilului, sa mai pot iesi si eu la o cafea cu sotul. Mi-au putut fi aproape doar cu un telefon …. Noroc cu telefonul ca putem vorbi atat de usor. Insa sentimentul de apropiere fizica nu poate fi inlocuit asa. Deci, in realitate, de 15 ani de cand am plecat din Braila, sunt pe cont propriu.
Am o sora si cativa prieteni in Bucuresti, cu care ma vad la fel de rar ca si cu parintii din Braila. De ce? Pentru ca sunt cu totii foarte ocupati. Pentru ca muncim, mergem in delagatii, in vacante… Noroc ca avem Facebook sa punem poze, doar asa mai aflam unii de altii. Doar asa mai stii ce mai face fosta colega, prietena de o viata sau persoana pe care ai cunoscut-o la ultimul eveniment de business la care ai fost.
Am ajuns ca relatiile apropiate sa se rezume strict la familia apropiata. Sotul si copilul. Si pisica sau catelul, ca ei nu ne parasesc si isi gasesc timp pentru noi.
Este trist ca nu ne facem timp pentru relatii autentice, nu ne pastram prietenii, nu le pretuim prezenta …
Pana la urma, care sunt cele mai importante lucruri din viata noastra?
Cand vom ajunge la 70 de ani, vor mai conta orele de munca suplimentare?
Vor mai conta comentariile si like-urile de pe Facebook?
Vei povesti nepotilor (daca vei avea…) cum ai muncit in loc sa te bucuri de viata?
Sau sufletul tau va simti singuratatea mult mai acut decat o simti acum?
Am observat ca ne tinem in mod special „ocupati” pentru a fugi de noi. Fugim de fricile noastre, fugim de neincredere, de teama de a fi respinsi… Avem sentimentul ca nu suntem suficient de buni, asa ca mai muncim putin, mai alergem 2 km pe banda, la sala de sport cu muzica data tare in casti, mergem la terapeut si la nutritionist. Toate ca sa fim „cea mai buna versiune a noastra„. Si noapte ne uitam singuri la filme in care oamenii au relatii autentice.
Si dimineata, obositi si singuri, o luam de la capat… Ca soriceii in rotitele lor fermecate, frumos colorate si zornaitoare, dar goale….
Ce asteptam? Cand ne asumam viata cu tot ce inseamna ea? Cand alegem sa traim conform propriilor noastre valori? Cand ne iubim pe noi si pe cei din jurul nostru?
Imi permit sa nu fiu de acord cu anumite paragrafe din articol. Cateodata e bine sa fii si singur. Astfel inveti mai multe lucruri despre tine, te descoperi si iti dai seama ca nu ai nevoie de cineva ca sa nu te mai simti singur. Pana la urma venim singuri pe lume, si plecam tot singuri. Si eu am avut momente in care ma simteam singura…si imi era teama ca voi ramane singura. Nu am copii si nici macar iubit (cel putin, momentan), iar parintii mei locuiesc la 350 km distanta de Bucuresti. Cu prietenii pe care ii am (putini) ma vad destul de rar, la fel si cu familia. Dar, zilele trecute am descoperit…ca ma pot bucura de mine si pot face o multime de lucruri pentru mine, fara a ma plange ca sunt singura si ca nu am cu cine. Pana la urma, totul tine de perceptia si gandurile pe care le ai in ceea ce priveste singuratatea. Nu inseamna acum, sa te izolezi si sa devii sihastru…dar, poti face activitati care iti fac bine, fara a fi dependent de cineva. Dependenta aceasta de persoanele care consideram ca ne completeaza sau de care credem ca avem nevoie, nu este benefica. Cand suntem dependenti de oameni, uitam de noi insine, si ne traim viata prin altii…si nu prin noi insine. Ar fi multe de spus despre acest subiect…si cum poate fi depasita starea asta de singuratate care devine din ce in ce mai apasatoare pentru marea majoritate a persoanelor, din cauza alinierii sociale…in mare parte cauzata si de internet, retele sociale, s.a.m.d…dar, acum ca am descoperit acest site…poate cine stie, voi scrie si eu un articol..despre singuratate vazuta si traita prin experienta personala 🙂
Numai bine,
Nina.
Ai punctat foarte bine Nina. Sunt intru totul deacord cu tine. Eu nu „condamn” singuratatea, stiu ca are beneficiile ei si nici nu sustin dependenta de ceilalti. Pur si simplu subliniez faptul ca nu mai stim sa creem relatii si sa ne bucuram de oamenii de langa noi. Suntem totusi fiinte sociale … 🙂 Daca scrii articolul m-as bucura sa ti-l public. Poti sa mi-l trimiti pe azi@gandeste-pozitiv.ro . Daniela