Cum transformi hartia in proiecte DIY inedite

Idei

Lucrurile „handmade”, sau lucrate manual, s-au diversificat si sunt apreciate tot mai mult. Unii dintre cei pasionati de lucrurile facute de mana, dobandind multa pricepere in a impleti spiritul practic cu cel simtul estetic, au facut din hobby-ul pentru lucrul manual o arta. Pe langa cultivarea simtului artistic, metoda lucrului de mana ajuta foarte mult atat in scop educational, cat si in scop terapeutic.

Daca nu ai deprins inca tehnica de lucru manual sau a folosirii unor instrumente de lucru si vrei sa inveti tainele DIY-ului, poti incepe cu un material usor si foarte la indemana, si anume cu hartia. Aceasta este una dintre resursele materiale reciclabile cele mai folosite, iar felurile în care poate fi prelucrată și modelată nu sunt deloc puține.

Citeste 5 Hobby-uri care pot fi transformate in afaceri!

Cele mai simple lucruri pe care le poti face cu hartia sunt acele ambarcatiuni, avioane si coifuri pe care ai invatat sa le realizezi inca din copilarie. Pe langa acestea, insa, mai sunt o multime de lucruri frumoase pe care le poti face apeland la urmatoarele tehnici creative:

Quilling

Aceasta tehnica este o arta, cunoscuta si sub denumirea de filigran, care presupune rasucirea unor fasii de 3-4 mm de hartie, care apoi, prin lipire, rasucire si indoire, devin decoratiuni pentru cutii de bijuterii, rame de tablouri, felicitari, coperte de carti, cadouri etc. 

In acest sens, poti alege hartii de culori si grosimi diferite, sau le poti colora cum doresti. La aceasta tehnica, de mare ajutor sunt pensetele, betele de rasucire sau creioanele, foarfecele, lipiciul, dar ai nevoie si de putina energie, ca sa aplatizezi zeci de suluri de hartie. Pentru quilling este nevoie de multa creativitate.



Origami

Aceasta este o tehnica ce consta in plierea hartiei de diferite culori pentru realizarea unor sculpturi. Origami isi are originea in cultura japoneza, si, asemenea quillingului, iti solicita multa rabdare si creativitate. De folos iti poate fi si placa de biguire, care te ajuta sa ai pliuri perfecte, precum si sablonul, pentru obtinerea diferitelor forme egale. Spre deosebire de quilling, prin tehnica origami poti construi decoratiuni pentru lampi, cutii, dar si animale sau alte obiecte. Totul depinde de imaginatia ta.

Colaj din hartie

Aceasta este o alta tehnica de lucru manual, cea mai cunoscuta, de altfel, intrucat presupune imbinarea materialelor taiate in diferite forme si lipirea altor materiale de decor din metal sau plastic, cu scopul de a crea un album, o carte, un glosar sau un obiect anume.



Idei creative cu hartie

Imbunatatindu-ti tehnica de lucru, poti trece de la realizarea acelor jucarii din hartie, precum avioanele, la ceva mai creativ. Cele mai frumoase daruri sunt cele personalizate. Poti realiza acasa, inspirandu-te din diverse tutoriale , o floare sau un buchet de flori, o cravata, un plic handmade personalizat, o pasare, un animal sau o cutie cu decoratiuni pentru bijuterii, toate din hartie.

Chiar daca esti incepator in tehnicile de modelare a hartiei, cu rabdare si exercitiu iti va fi din ce in ce mai usor sa duci la bun sfarsit cele mai insolite proiecte creative folosind pagini de reviste de care nu mai ai nevoie, plicuri folosite, felicitari vechi, servetele si alte materiale de acest fel.

Citeste si Relaxare prin pictură. Cum alegi culorile pentru pictură