Cand te poate ajuta un consilier pentru dezvoltare personala

Dezvoltare Personala

In ultimii ani a crescut semnificativ cererea si oferta pentru servicii de consiliere pentru o viata mai buna. Daca in business serviciile de consultanta sunt folosite si platite corespunzator de mai bine de 20 de ani, in sfera privata, cea a dezvoltarii personale, abia de 5 ani se observa o tendinta in directia asta. Iar lucru aceste este normal, caci pe masura ce avem acoperite nevoile de baza, ne dorim sa raspundem si nevoilor noastre superioare- de dezvoltare, de crestere, autocunoastere si chiar contributie.

De ce avem nevoie de coaching sau consiliere pentru dezvoltare personala?

Dincolo de nevoile de baza, oamenii au nevoie sa fie  recunoscuti, intelesi, apreciati, ascultati ….au nevoie sa se simta importanti. Si din pacate, am ajuns sa avem puticne relatii autentice, oameni cu care sa vorbim deschis despre nevoile si valorile noastre. Multi nici macar nu isi ofera timp sa se cunoasca cu adevarat. Asta pana intr-un punct …..cand ne dam seama ca viata trece pe langa noi, ca noi nu mai suntem prezenti in ea si nu ne bucur de ceea ce suntem si ceea ce avem!

Ei bine … avem tendința de a fi subiectivi, delasatori si nu ne putem intelege pe deplin, fara a fi ghidati cu empatie, de catre cineva. Iar acest cineva, tocmai pentru a fi obiectiv, empatic si un suport real pentru tine, poate fi un coach, un om special pregatit pentru a insoti si a ghida oamenii spre o mai buna intelegere de sine. Dezvoltarea personala inseamna multa psihologie aplicata, niste tehnici de autocunoastere, intelere, relaxare, cultivarea increderii in sine si descoperirea potentialului uman, din fiecare.

Este util să avem o persoana obiectivă cu care sa vorbim despre cum obisnuim sa  interacționăm cu ceilalți, care sunt temerile noastre, cum sa evitam rușinea si sa devenim adulti independenti, care isi cunosc valorile si nevoile.

Ce nu face un coach / consilier pentru dezvoltare personala?

In primul rand un coach nu este un psihoterapeut sau psihiatru. Un consilier pentru dezvoltare personala cu asta se ocupa….dezvoltare personala. Adica lucreaza cu oameni sanatosi, care nu au traume de rezolvat sau conflicte interioare care ii blocheaza sa duca o viata normala. Atacurile de panica , anxietarea si depresia se trateaza cu psihoterapie si medicamente, nu prin life coaching!

Un coach NU ofera „retete” de succes, nu iti spune ce sa faci, ci te ghideaza prin intrebari si suport sa gasesti singur cea mai buna solutie pentru situatia in care de afli. Poate ca vrei sa iti schimbi cariera si nu stii exact daca ti se potriveste un anumit job sau mai bine incepi o afacere. Sau poate vrei sa iti dezvolti asertivitatea si empatia, iar pentru asta, ai nevoie la randul tau de empatie si asertivitate.

Un coach NU te judeca. Un consilier pentru dezvoltare personala este o persoana care la randul ei a trecut prin propriul proces de dezvoltare personala, deci nu va critica sau judeca omul din fata lui, indiferent daca este client sau nu.

Numai cine isi cunoaste propriul intuneric, poate insoti pe altii in intunericul lor.

Un coach Nu este un „guru” atotstiutor, nu iti promite ca vei fi mai relaxat si ca scapi de anemie cu curcuma, ca vei avea mai multa incredere in tine daca renunti la fumat sau vei avea mai multa energie daca devii raw-vegan.

Un coach este un prieten care te insoteste in drumul tau spre implinire. Fie ca vrei mai multa claritate in viata, sau o cariera noua, sau motivatia sa te tii de planul facut acum 3 ani….orice nevoie de dezvoltare va fi mai usor satisfacuta cu indrumarea si suportul unui consilier pentru dezvoltare personala!

Invata sa traiesti conform propriilor tale valori!

Cu drag,

Daniela Irimia, consilier pentru dezvoltare personala

Aboneaza-te  la newsletter pentru alte articole de dezvoltare personala

[mc4wp_form id=”3273″]