6 idei care te pot ajuta să-ți restabilești echilibrul de zi cu zi

Dezvoltare Personala

Cu toții aspirăm la menținerea echilibrului interior, însă acest lucru poate fi dificil în viața omului modern, datorită numeroaselor distrageri și tentații care apar la tot pasul. Dar cu puțin efort, putem face schimbări care să ne ajute să reintrăm pe un făgaș bun. Iată sfaturi și idei pentru a-ti păstra echilibrul interior:

Autoexaminează-te

Primul pas este să identifici care sunt aspectele la care ai de lucrat. Introspecția trebuie să fie realizată cu un maxim de sinceritate. Spre exemplu, dacă realizezi că stai foarte prost cu timpul, trebuie să vezi care sunt cauzele pentru acest lucru. Îți place foarte mult muncă pe care o faci? Vrei să câștigi foarte mult? Îți este teamă că dacă nu lucrezi ore suplimentare îți vei pierde jobul sau afacerea? După ce vei răspunde la întrebări de acest gen, vei avea o parte din soluții la îndemână și îți va rămâne numai să începi să le pui în practică.

Stabilește-ți obiective realiste

Stabilirea unor obiective te va stimula să progresezi, însă aici trebuie să ai mare grijă să nu comiți o greșeală. În primul rând, asigură-te că obiectivele sunt realizabile și împarte-le în etape mai mici. Dacă vei reuși să faci ceva ce ți-ai propus de la o săptămână la alta, acest lucru te va motiva să continui. Așadar, ține cont de faptul că trebuie să mergi din aproape în aproape. Totodată, fiindcă parcursul este ușor de monitorizat, ar fi bine să sărbătorești atunci când urci fiecare treaptă.

Nu uita să te distrezi!

Cercetători au descoperit că pauzele și divertismentul sunt esențiale pentru productivitatea oamenilor. De multe ori însă, tindem să uităm acest lucru. Ca punct de plecare, te poți abona la canale cu glume pe rețelele de socializare și poți începe să urmărești o emisiune distractivă, pentru ca să nu treacă nici o zi fără să râzi. Apoi, depinde de preferințele fiecăruia: unul poate să fie încântat să meargă odată pe săptămână la o seară de karaoke, altul poate să se delecteze practicând jocuri de păcănele, iar din fericire există o grămadă de titluri disponibile online, în timp ce altul poate să se bucure foarte tare dacă merge la pescuit, chiar și dacă nu va prinde mare lucru. Important să identifice activitățile care le oferă energie.

Optează pentru interacțiunile de calitate

Ghid pentru stima de sine – Video, audio, Ebook

Internetul este fantastic, pentru că ne face viața mult mai ușoară și ne oferă divertisment non-stop, însă nu este o idee deloc bună să petrecem foarte mult timp în fața ecranelor. Încearcă să reduci timpul petrecut pe smartphone sau computer cu câteva ore pe și zi dacă poți, oprește internetul pentru un week-end. În timpul respectiv concentrează-pe pe relațiile interumane și caută să ieși din casă: mergi la o întâlnire, vezi un spectacol, fă voluntariat, vizitează locuri noi sau pur și simplu plimbă-te în natură. În același timp, încearcă să prioritizezi relațiile care chiar contează în viața ta.

Preocupă-te puțin de sănătate

Fiecare dintre noi are obiceiuri mai puțin sănătoase și chiar dacă nu le putem elimina complet, cel puțin putem încerca să reducem din ele. Totodată, putem insera obiceiuri sănătoase în viața de z cu zi, fie că acest lucru înseamnă să consumăm o salată pe zi sau să facem mișcare de câteva ori pe săptămână. Documentează-te cu privire la domeniile pe care nu le stăpânești și încearcă să te motivezi întotdeauna pentru a continua să faci progrese cu privire la stilul tău de viață.

Învață să spui nu

Anumite persoane rămân prinse în tumultul lumii din cauza faptului că nu știu să spună „nu”. Alții abuzează de acest lucru, deși sunt conștienți că îi forțează pe aceștia să se întindă mai mult decât le este confortabil să o facă. Soluția este să înceteze să-ți pese de părerea altora și să te intereseze mai mult propria persoană. Încearcă să selectezi esențialul și să dai la o parte ceea ce este de prisos. Obișnuiește-te să spui „nu” fără regrete și fără nici un fel de vinovăție, iar atunci când spui „da”, fă-o numai pentru că tu îți dorești cu adevărat să iei parte la acel lucru.