Blefaroplastia: ce este și la ce rezultate te poți aștepta

Sanatate

Blefaroplastia este una dintre cele mai populare intervenții din sfera chirurgiei estetice, una la care atât femeile, cât și bărbații apelează în număr tot mai mare. În acest articol îți vom spune ce presupune această procedură și care este rolul său, precum și la ce fel de rezultate te poți aștepta dacă alegi să apelezi la o astfel de intervenție chirurgicală. 

Ce este blefaroplastia 

Blefaroplastia este o intervenție chirurgicală care are ca scop îmbunătățirea aspectului pleoapelor superioare și/sau inferioare, prin îndepărtarea sau repoziționarea excesului de piele, mușchi și uneori grăsime din pleoape.

În funcție de zona asupra căreia se intervine, chirurgul va începe prin a efectua o incizie la nivelul pliului pleoapei superioare (pentru blefaroplastia superioară) sau imediat sub linia genelor inferioare ori în interiorul pleoapei inferioare (pentru blefaroplastia inferioară). Va îndepărta apoi excesul de piele, va îndepărta sau repoziționa grăsimea în exces și va întări mușchiul pleoapei, după care va închide inciziile cu suturi.[1][2] Modul exact de desfășurare a intervenției depinde și de rezultatele dorite și dacă ea sau nu combinată și cu alte proceduri estetice, cum ar fi un lifting facial sau un lifting al sprâncenelor.[1] 

Un alt lucru important de menționat despre blefaroplastie ar fi acela că este o intervenție la care pot apela doar persoanele care îndeplinesc anumite condiții: trebuie să aibă o stare de sănătate bună, să nu fumeze sau să fie dispuse să se lase de fumat cu un anumit interval înainte de operație, să aibă așteptări realiste și să nu sufere de afecțiuni oculare severe.[3]

Ce poate face blefaroplastia 

O operație de blefaroplastie poate oferi mai multe beneficii. Unul dintre cele mai importante beneficii este îmbunătățirea aspectului zonei ochilor. Prin eliminarea excesului de piele și de grăsime de sub ochi, care cauzează aspectul de „pungi”, sau de la nivelul pleoapelor superioare și prin îndepărtarea ridurilor fine, procedura poate oferi un aspect mai tânăr și mai odihnit al ochilor. Acest lucru poate contribui la îmbunătățirea aspectului fizic general și a încrederii în sine a unei persoane.

Totodată, în anumite cazuri, pleoapele căzute sau excesul de piele de la nivelul pleoapelor superioare pot afecta vederea periferică. Blefaroplastia poate corecta această problemă, permițând restabilirea câmpul vizual.

De regulă, rezultatele sunt de lungă durată și majoritatea persoanelor care apelează la o astfel de procedură pot ieși în public după 10 până la 14 zile.[1][3]

Ce nu poate face blefaroplastia 

Deși blefaroplastia poate avea un impact pozitiv asupra aspectului pleoapelor, nu reprezintă neapărat o soluție eficientă pentru toate problemele apărute la nivelului acestei zone a feței. De exemplu, ea nu poate corecta cearcănele, nu poate ridica sprâncenele și nici nu te poate scăpa de ridurile profunde de la colțul ochilor. 

De asemenea, cu toate că rezultatele sunt de lungă durată, ele nu vor fi permanente și pot fi afectate de procesul natural de îmbătrânire. Contează și cât de atent îți îngrijești zona ochilor. La fel de important este să înțelegi că rezultatele blefaroplastiei pot varia de la o persoana la alta.[1][3]

Blefaroplastia este o procedură chirurgicală care poate aduce îmbunătățiri semnificative aspectului pleoapelor superioare și/sau inferioare și aspectului fizic general și care, în unele cazuri, poate contribui inclusiv la îmbunătățirea vederii. Cu toate acestea, este important să ai așteptări realiste în ceea ce privește rezultatele  și să te  informezi cu atenție înainte de a decide dacă vei opta sau nu pentru această procedură. Este important, de asemenea, să alegi un chirurg cu experiență, care te poate ghida în procesul de luare a unei decizii și, ulterior, pe parcursul procesului de pregătire pentru intervenție, dar și de recuperare după procedură. 

Citeste si Ce legatura exista intre frumusetea unei femei si increderea in sine

Bibliografie:

  1. „Blepharoplasty”, Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/blepharoplasty/about/pac-20385174. Accessed 24 July 2023.
  2. „Blepharoplasty (Eyelid Surgery)”, Better Health Channel , 2022, www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/blepharoplasty-eyelid-surgery. Accessed 24 July 2023.
  3. „Eyelid Surgery”, American Society of Plastic Surgeons, 2023, www.plasticsurgery.org/cosmetic-procedures/eyelid-surgery. Accessed 24 July 2023.