Analize medicale pentru copii – tot ce trebuie sa stii

Sanatate

Sanatatea copiilor nostri este mai presus de orice, insa chiar daca suntem in epoca informatiei si a accesului la resurse, putini dintre noi stiu care sunt analizele sau controalele de baza, la care trebuie sa mergem cu copii. Bineinteles exista si reversal medaliei, in care parinti “supra-informati” supun copii la tot felul de controale si analize, undele dintre ele destul de intruzive si neplacute.

Analizele medicale ofera informatii pretioase despre starea de sanatate a copilului, si se recomanda sa fie efectuate periodic, fiind o multime de probleme ce nu se manifesta simptomatic decat cand sunt intr-o stare avansata.

Un control de rutina la oftalmolog  sau la neurologie cand ati sesizat ca este ceva in neregula la copil, poate preveni sau corecta afectiuni care pot evolua ireversibil.

Analizele medicale, completate de contoale clinice regulate, reprezinta cea mai importanta metoda de screening pentru boli cum sunt: anemia, infectiile, hepatite, diabet.

Un control de rutina la copii poate cuprinde:

  • Examinare clinica completa
  • Control greutate, talie, perimetre, masa corporala, dentitie
  • Vaccinuri: (hepatita B, DifteroTetanoPertusis, , antipolio, antirujeola, antirubeola, varicela, pneumococ, hepatita A, antigripal, antiinfectie cu Rotavirus)
  • Control auditiv si oftalmologic
  • Evaluarea dezvoltarii psihomotorii conform varstei

Analizele de rutina se fac doar la copii care prezinta diverse semne de boala: lipsa poftei de mancare, nu ia in greutate sau nu creste in inaltime, raceste des,  intarziere in dezvoltarea phisica si a achizitiilor motorii, somnolenta excesiva sau iritabilitate, diaree, cearcane, apatie, si doar cu trimitere de la doctoral pediatru sau de familie, care are copilul in evidenta.

Screening-uri

  • Testarea auditiva este recomandata tuturor nou-nascutilor in maternitate, prevenind dezvoltarea deficitara a limbajului.
  • Screening-ul oftalmologic nu este obligatoriu la nou-nascutul normal, testarea fiind insa recomandata oricand exista suspiciunea unei afectari oculare congenitale sau dobandite precoce.
  • Ecografia de sold, considerata astazi standardul de aur in depistarea anomaliilor de dezvoltare ale soldului (displazia de sold).

Analizele medicale la copii

  • Hemograma cu formula leucocitara (pentru depistarea unei anemii sau infectii) – pentru screeningul anemiei se pot recolta analize si din pulpa degetului sau calcai .
  • Sumar de urina si urocultura (pentru depistarea unei infectii urinare).
  • Examen ORL
  • Examen coproparazitologic si coprocultura (pentru depistarea viermilor intestinali sau diagnosticarea unei enterocolite bacteriene).

Anumite analize de laborator (coprocultura, exsudatul nazo-faringian) pot fi necesare la intrarea in colectivitati (cresa, gradinita), in vederea triajului epidemiologic. Nu trebuie sa uitam de controlul anual stomatologic inca din primii ani de viata, numerosi copii prezentand problem stomatologice datorita prezentei zaharului in aproape toate alimentele pe care le consumam. Unii stomatologi recomanda chiar sigilarea dintilor pentru a preveni aparitia cariilor.

Cum se recolteaza pentru analizele la copii:

  • analizele medicale se efectueaza de preferat dimineata, mai ales cele de urina si sange.
  • nu se mananca in dimineata respectiva.
  • copilul sa nu fi avut gripa, raceala sau alte afectiuni febrile.

Toate rezultatele analizelor medicale trebuie interpretate de catre medicul de familie sau medicul specialist, intrucat un singur rezultat anormal inregistrat pentru o anumita analiza medicala nu constituie un diagnostic.

Citeste si 11 Controale medicale periodice, esentiale pentru sanatate

Aboneaza-te  la newsletterul nostru pentru alte articole interesante.

[mc4wp_form id=”3273″]