10 obiecte decorative și practice necesare în bucătăria ta

Idei

Ai cumpărat o locuință nouă sau te-ai decis să redecorezi casa, înseamnă că te afli în fața multor alegeri, ca să cumperi obiectele potrivite pentru fiecare cameră. Unul dintre cele mai așteptate momente este amenajarea bucătăriei, de aceea îți prezentăm în continuare câteva sugestii pentru un design modern, eficient și adaptat stilului tău de viață: 

Ustensile pentru gătit

Cele mai folositoare obiecte de bucătărie sunt seturile cu ustensile pentru gătit. Alege piese din materiale ușoare, ecologice, pe care să le cureți ușor și să le poți folosi vreme îndelungată. Optează pentru culori vesele, care să însuflețească atmosfera și să aducă un plus de distracție în timpul preparării meselor.

Recipiente pentru condimente

Ai la dispoziție o gamă largă de recipiente pentru condimente exotice, din toate regiunile lumii. Alege modele originale, care să se potrivească fiecărei țări în parte. Astfel decorezi rafturile din bucătărie și totodată te aprovizionezi cu tot ce-ți trebuie ca să devii un adevărat masterchef.

Serviciu de ceai

Chiar dacă îți place cafeaua, un serviciu de ceai este un obiect decorativ pe care îl vei privi cu plăcere și oaspeții tăi vor fi impresionați de frumusețea lui clasică. Poți opta și pentru modele mai noi, în stil minimalist, în funcție de modul în care îți amenajezi bucătăria.



Căni de porțelan 

Așează în vitrină, în dulapuri deschise sau pe suporturi prinse în perete seturi de căni de porțelan, viu colorate și de forme inedite. Alege din gama de obiecte din porțelan de la CLB modelele preferate și expune colecția ta cu cești de sticlă, ceramică sau porțelan, ca să te simți la tine în bucătărie ca într-o cafenea rafinată.

Cântar de bucătărie și timer de bucătărie 

Îți place să gătești și ai echipat bucătăria cu multe device-uri cu tehnologie avansată. Ca să adaugi un pic de nostalgie așează într-un colț un cântar de bucătărie în stil retro și un timer clasic, care să te amuze cu ticăitul lui melodios.

Seturi olivieră, râșnițe, presărătoare

Alături de condimente, ai nevoie în bucătărie de olivieră, râșnițe și presărătoare cu sare și piper. Optează pentru modele creative, cu personaje vesele sau forme interesante, ca să transformi aceste obiecte practice în elemente decorative care să dea personalitate spațiului în care servești masa împreună cu familia.

Cutii și coșuri decorative

Ai multe lucruri de păstrat și depozitat în bucătărie, așa că este întotdeauna o idee bună să alegi cutii și coșuri decorative, în care să ții tot felul de obiecte mari și mici, iar camera să arate mereu ordonată și curată.



Platouri și tăvi

Printre accesoriile de bucătărie de care ai nevoie când pregătești masa se numără platourile și tăvile. Nu-ți face griji că n-ai loc de ele în dulapuri, pune-le la vedere, pe rafturi sau în rasteluri speciale. Alege texturi originale și imprimeuri vesele, ca să le transformi în obiecte decorative, care să se integreze în ansamblul cromatic al încăperii.

Aplice de tavan și de perete

Lumina este foarte importantă în bucătărie, de aceea este bine să instalezi corpuri de iluminat potrivite în această cameră unde pregătești bunătățile pentru cei dragi. Optează pentru aplice de tavan și de perete, ca să ai spoturi luminoase localizate și să poți aprinde lumina exact în locul în care ai nevoie.

Tablouri de bucătărie

Designul interior al bucătăriei are nevoie de elemente artistice, potrivite cu tematica încăperii și cu nuanțele pe care le-ai ales pentru mobilier, gresie, faianță, ferestre și draperii. Așează pe pereți mici tablouri canvas cu imagini vesele, citate inspiraționale sau fotografii de preparate culinare, fructe, vinuri, condimente ș.a.

Inspiră-te din ideile de obiecte decorative și practice, pentru a alege cele mai bune soluții de design, iar bucătăria ta să fie un loc cu adevărat special.