Va supravietui relatia ta sarbatorilor?

va supravietui relatia ta de sarbatori

Sarbatorile de iarna sunt aproape aici, si cateodata se pot transforma din cele mai frumoase zile ale anului intr-un adevarat cosmar fara sa-ti dai seama. Luna ianuarie este statistic luna in care cele mai multe cupluri se despart. Asadar, ce sa faci ca sa te asiguri ca nu faci parte din aceasta statistica? Uite la ce trebuie sa fii atent pentru ca relatia ta de cuplu sa supravietuiasca sarbatorilor.

  • Familiile devin un subiect de discutii aprinse pentru multe cupluri, mai ales daca acestea locuiesc in acelasi oras. De obicei, unde se aduna multi membri ai unei familii se aduna si problemele. Un unchi nu il suporta pe prietenul tau, mama ta intervine cu aluzii prea evidente in legatura cu o viitoare casatorie si amandoi sunteti supusi la adevarate interogatorii de catre membrii mai in varsta ai familiei. Cand te gandesti la acest lucru, parca nu mai esti asa fericit ca este Craciunul. Daca mai stati si sa va certati in legatura cu locul in care va veti petrece sarbatorile, la tine acasa sau la el, sarbatorile nu vor fi prea fericite pentru voi. Cautati sa va puneti de acord cu privire la unde petreceti sarbatorile inainte ca acestea sa bata la usa.

 

  • Banii sunt un motiv de cearta pentru multe cupluri. Este important sa nu eviti discutiile despre bani in speranta ca cealalta persoana nu observa facturile care se inmultesc. Cel mai sanatos este ca oamenii dintr-o relatie sa discute despre bugetul de sarbatori, pentru a evita ca cineva sa se simta exclus din procesul de decizie cu privire la cheltuielile de sarbatori. Afla cum sa faci economii de Craciun!

 

  • Stresul poate distruge o relatie. Sunt atatea de facut, de cumparat, de planificat, incat te poti simti coplesit si da vina pe partenerul tau. Incearca sa planifici inainte, sa faci lucrurile din timp, sa iei pauze si sa vorbesti despre grijile tale cu oamenii in care ai incredere.

 

  • Comunicarea este mai importanta acum decat niciodata, deci renunta la obiceiul de a te izola cand esti stresat, iti va distruge relatia. Comunica cu atentie, cu oameni de incredere, la un moment potrivit si pentru ei. De asemenea, discuta fiecare aspect care te ingrijoreaza cu partenerul tau si nu astepta ca problemele sa treaca de la sine, pentru ca acest lucru nu se va intampla.

 

  • Lipsa timpului petrecut impreuna este daunatoare pentru o relatie. Da, sunteti ocupati, insa acesta nu este un motiv pentru care sa nu mai faceti lucrurile pe care obisnuiati sa le faceti. Mai bine planificati niste intalniri in care sa va apropiati din nou facand lucruri specifice sarbatorilor: mergeti la cumparaturi impreuna, la un restaurant decorat de Craciun, sau la un concert special de Craciun.

 

Toate aceste lucruri devin adevarate probleme de sarbatori, asa ca ai grija de relatia ta sezonul acesta. Consulta-ti partenerul cu privire la asteptarile lui de sarbatori, si luati in calcul si posibilitatea unei escapade romantice doar voi doi.

Lasa un comentariu