Sunt mama de mai bine de 3 ani. Si desi scriu aici de peste 4 ani, nu am mai scris despre mine ca mama. Este un subiect sensibil si intim. Nici nu citesc blog-uri de parenting…. ma tin oarecum „departe” de rolul de mama in mediul virtual. Nici carti de parenting nu mai citesc de vreun an pentru ca simt ca e prea mult; Prea mult timp, prea multa energie, prea multi nervi si infinita iubire in rolul asta de mama.
Sunt o femeie independenta insa experienta de a fi mama full-time (Stau acasa de cand s-a nascut, am plecat strict la evenimente, cursuri si intalniri. In rest, mi-am mutat biroul acasa) m-a transformat si mi-a rearanjat valorile. Cu toate astea, pe primul loc ramane nevoia mea de libertate. Iar aceasta nevoie intra frecvent in conflict cu nevoia copilului meu de a sta „lipit” de mine. Deci….ce se intampla?
Se intampla ca uneori imi spun „Sunt o mama rea” si plang si spun ca nu mai pot. Dupa care revin cu picioarele pe pamant si creeierii acasa si imi dau seama ca sunt doar o mama. O mama care cere prea mult de la ea si de la copilul ei. Cer de la mine sa fiu mama implicata si care raspunde nevoilor copilului ei, problema este ca nu vreau doar asta. Vreau sa raspund la nevoile lui, dar si la ale mele. Iar pana la varsta de 3 ani, ele nu prea se intersecteaza. 🙂
Si nevoia mea de echilibru, nevoia mea de a fi in continuare si antreprenor, si trainer, si prietena si sotie si femeie pur si simplu ma face sa fiu, oare, o mama rea pentru copil?
Eu gandesc insa pe termen lung si-l vad om mare, nu copil, il vad om mare care gaseste in mama lui o prietena, un mentor, un model de femeie independenta. Si tot eu ma intreb, oare e prea devreme sa gandesc asa? Timpul ma va lamuri ….
Care e rolul articolului? Primul este unul egoist, acela de a ma elibera pe mine. Al doilea motiv pentru care am scris aici, este pentru a transmite un mesaj celorlalte femei/ mame de pe site – Esti doar o mama, si nici o alta femeie nu ar putea fi o mama mai buna pentru copilul tau.
Nimeni nu e perfect si nici nu poate fi. Pana la urma nici un copil nu va primi iubirea, atentia, ingrijirea perfecta si nici nu are nevoie de asta. Eu cred ca ei, copii, au nevoie doar sa fie iubiti, apreciati si respectati. Si mai au nevoie de indrumare, de modele bune in viata. Iar noi, ca mame, facem asta cel mai bine.
Iar pentru ca noi, ca mame, avem impactul cel mai mare supra viitorului, adica asupra copiilor, ar fi bine sa invatam continu, sa ne adaptam si sa evoluam spre cea mai buna versiunea a noastra. Cea mai buna versiune pe care vrem o oferim copiilor nostri.
Cu drag,
Daniela Irimia
PS: Te invit in comunitatea Femeia Independenta pentru a invata impreuna sa fim mai bune 🙂
