A fost odata ca niciodata, intr-un loc indepartat, un intelept. Si acest intelept, constient de darurile cu care fusese inzestrat, cu smerenie se simtea dator sa le impartaseasca celorlalti semeni, chiar sporindu-le dupa puterile sale. In fiecare zi, trezindu-se in zori, inteleptul multumea recunoscator pentru cunoasterea la care a avut acces si cerea in rugaciunile lui sa i se dea puterea si prilejul de a-si ajuta cat mai mult si mai bine semeni, devenind in acest fel o unealta utila in slujba Creatorului.
Astfel, si-a petrecut intreaga viata impartit intre setea de invatatura si efortul de a darui celorlalti roadele cunoasterii sale. Deseori, truda permanenta il aducea la epuizare, deseori lacrimile ii siroiau pe obraji si tot ce putea face era sa ceara in rugaciunile sale si mai multa putere ca sa poata invata tot ceea ce era de invatat si sa poata face tot ceea ce era de facut.
La sfarsitul timpului sau, sufletul invatatului s-a infatisat inaintea lui Dumnezeu, convins fiind de faptul ca isi traise viata asa cum trebuie pentru a-si multumi Creatorul. Dar Dumnezeu nu parea deloc multumit…
–Doamne, am trait doar pentru a cunoaste cat mai mult din Adevarul Tau si pentru a fi de folos celorlalti, in numele Tau!
–Nu, dragul meu copil, i-a raspuns Dumnezeu! Daca ai fi vrut sa ii ajuti cu adevarat pe ceilalti, nu le-ai fi dat intr-una pestele care sa-i hraneasca, ci i-ai fi invatat sa pescuiasca, asa cum Eu v-am invatat in pilde. Oare de cate ori ajutandu-i pe ceilalti, i-ai impiedicat sa creasca gasind singuri solutia potrivita? Oare de cate ori goana dupa cunoastere sau efortul de a face lucruri pentru ceilalti a fost implinita cu adevarat in numele Meu, sau mai degraba pentru a-ti construi o imagine care sa ma faca pe mine sa te iubesc mai mult? Pentru ce te-ai consumat si pentru ce ai plans, cand Eu, copilul meu, nu imi doream decat ca tu sa fii fericit? Oare nu stii ca Eu te-am iubit neconditionat? Tu de ce nu ai putut sa te iubesti la fel si de ce ai suferit atat crezand ca trebuie sa te chinui doar ca sa imi dai Mie motive sa te iubesc?
–Ma rugai mereu sa te ajut sa iti folosesti darurile asa cum trebuie, dar cele mai importante daruri pentru tine nu au fost cunoasterea si puterea de munca, asa cum ai crezut tu, ci posibilitatea de a fi fericit alaturi de cei din jurul tau, asa cum erau ei si nu asa cum iti doreai tu sa ii schimbi…
Si bunul Dumnezeu, zambind, sufla cu blandete asupra inteleptului, trimitandu-i sufletul inapoi, intr-un trup nenascut, pentru a mai incerca o data sa descopere Adevarata Cunoastere a Fericirii…
O poveste terapeutica scrisa de Daniel Constantinescu, pentru care ii multumesc 🙂 Poate te ajuta si pe tine….sau poate pe alt cunoscut de-al tau. Te rog sa o dai mai departe cui crezi ca ii foloseste
Recomand si cartea 101 povesti vindecatoare pentru adulti.
Ti-a placut? Da mai departe articolul si aboneaza-te la Newsletter Pozitiv 🙂
[mc4wp_form id=”3273″]
Povestea este plina de incarcatura emotionala si multi dintre noi nu ne dam seama de asta cu adevarat. Recunosc nici eu dar cititnd aceasta poveste imi dau seama ca eu trebuie sa fiu fericita nu sa sufar. Si e valabil pentru toata lumea 🙂
Asa este Elena. Pe mine m-a ajutat sa conclientizez niste lucruri…si sa le schimb 🙂 Am publicat-o tocmai pentru a fi de folos si altcuiva