3 soluții pentru a scăpa de cele mai frecvente probleme din locuință

Idei

Indiferent dacă avem un loc de muncă unde ne petrecem mult timp sau suntem des pe drumuri, locuința este spațiul unde ne relaxăm la finalul zilei, pentru a ne încărca bateriile. De aceea este și locul pe care vrem să îl decorăm cât mai frumos. Deseori, acest lucru este mai complicat decât pare la prima vedere. Însă orice problemă are o soluție și îți prezentăm în acest articol câteva sugestii pentru a scăpa de unele dintre cele mai frecvente neplăceri cu care te-ai putea confrunta la tine acasă. De asemenea, motorul de căutare pentru mobilă și decorațiuni FAVI îți vine în ajutor, indiferent care ar fi categoria de produse care te interesează.



1. Spațiu insuficient sau incorect utilizat

Ai observat cu siguranță că în locuința ta există colțuri sau zone (de exemplu deasupra dulapurilor sau a chiuvetelor) care nu beneficiază de o aranjare ergonomică, adică una în care să profiți cât mai mult de spațiul pe care îl ai. 

Ca soluție, poți alege mici piese de mobilier, pe care să le încorporezi între altele, sau  dulapuri care să ajungă până aproape de tavan. Poți alege pentru depozitare, în interiorul dulapurilor, suporturi ergonomice, cum ar fi rafturi speciale sau cutii, care să nu lase spații neutilizate. Dacă alegi să amplasezi masa de bucătărie mai aproape de unul dintre pereți poți obține impresia de spațiu mai mare, dar și mai mult loc de trecere.

2. Mobilierul învechit

Chiar dacă nu ai un buget prea mare pentru investiții, poți aduce o notă de modern și de nou în locuința ta prin câteva trucuri simple. De exemplu poți schimba cu ușurință aspectul unor dulapuri sau sifoniere prin înlocuirea fațetelor sau doar prin montarea unor noi mânere de mobilă la uși. 

Aceste elemente decorative pot da un aspect cu totul nou unui mobilier pe care îl ai de mult timp. În plus, fațetele pot fi pur și simplu înlocuite cu unele noi, fără a fi nevoie să schimbi mobilierul cu totul.

Încearcă să accesorizezi unul sau doi pereți dintr-o cameră cu un tapet nou, sau doar să aplici un autocolant cu imagini sau chiar mesaje care să te binedispună, pe unul dintre pereți. Alte elemente de design puțin costisitoare, dar de efect, sunt pernele sau paturile colorate pentru fotolii sau canapea, ramele metalice în loc de cele clasice, lămpi cu design modern sau cu lumină în culori ambientale, care să schimbe atmosfera din camera.

3. Lucrurile inutile

Organizarea cât mai eficientă a spațiului din locuință presupune că, periodic, să faci o selecție prin lucrurile tale și să scapi de toate obiectele inutile. Nu de alta, dar nu are sens să îți transformi casa într-un depozit. Poți să donezi lucrurile care nu îți mai trebuie să poți să cauți centre de reciclare pentru fiecare categorie de produse de care vrei să te debarasezi. 

Cu siguranță, există în viața de zi cu zi mici probleme care ne pot da bătăi de cap. Depinde de fiecare dintre noi să găsim soluții pentru a le gestiona eficient.

Citeste si cum sa ai o viata simpla dar implinita!

1 thought on “3 soluții pentru a scăpa de cele mai frecvente probleme din locuință

Comments are closed.