lider si manager

Leadership versus management – tu cunosti diferentele?

Cariera

lider si manager

Care este diferenta dintre leadership si management este o intrebare pe care multi si-o pun si la care multi altii au raspuns in moduri destul de diferite. Cea mai mare diferenta dintre manageri si lideri este felul in care acestia motiveaza oamenii care lucreaza pentru ei, iar asta da tonul la toate celelalte aspecte ale muncii lor.

Curs online Leadership Inspirational

Multi oameni sunt inclusi in ambele categorii. Ei au joburi in management, dar realizeaza totodata ca nu pot cumpara loialitate si nu pot obliga oamenii sa ii urmeze si pe drumuri dificile, asa ca adopta si rolul de lider.
Cea mai proeminenta diferenta dintre lideri si manageri este ca primii au oameni fideli care ii urmeaza, in timp ce managerii au subordonati si angajati.

Ce sunt Managerii

Prin definitie, managerii au subordonati, oameni care lucreaza pentru ei si pe care ei ii supervizeaza. Managerii au anumite caracteristici:

  • Stil autoritar, tranzactional. Managerii sunt intr-o pozitie de autoritate care a fost oferita de compania pentru care lucreaza, iar subordonatii fac ceea ce li se spune. Stilul de management este unul tranzactional, in care managerul ii spune subordonatului ce sa faca, iar acesta face acel lucru pentru o recompensa in forma salariului.
  • Sunt concentrati pe munca. Managerii sunt platiti sa atinga anumite obiective, adesea constransi de timp si de fonduri. Din aceasta cauza, ei vor ca si angajatii sa se concentreze in primul rand la munca.
  • Cauta stabilitate. Un studiu despre manageri a dezvaluit ca acestia vin in cea mai mare parte din familii stabile, si ca duc vieti normale si confortabile. Acest lucru ii face sa se impotriveasca riscurilor si sa isi doreasca sa evite conflictele.



Ce sunt Liderii

Liderii au oameni care ii urmeaza. Cand conduc, liderii nu au subordonati, pentru ca renunta la formele autoritare de control, ci au oameni care ii urmeaza in mod voluntar. Caracteristicile liderilor sunt:

  • Sunt oameni carismatici, care conduc intr-un stil transformational. Oamenii nu sunt inspirati sa te urmeze daca le spui ce sa faca. Trebuie in schimb sa ii atragi, sa le arati ca isi vor atinge obiectivele daca te urmeaza. Liderilor cu o carisma puternica le e mai usor sa atraga oameni catre cauza lor, pentru ca ei promit beneficii transformationale, ceea ce inseamna ca oamenii care ii urmeaza nu vor primi doar recompense fizice, ci vor deveni si oameni mai buni.
  • Sunt concentrati pe oameni. Liderii sunt intotdeauna persoane carora le plac oamenii, desi acest lucru nu inseamna neaparat ca sunt si prietenosi cu ei. Pentru a-si pastra pozitia, ei se separa de ceilalti si par singuratici deseori. Liderii considera munca si obiectivele importante, dar isi dau seama si ca trebuie sa ii entuziasmeze pe ceilalti, pentru ca acestia sa lucreze din greu spre atingerea scopurilor.
  • Cauta riscuri. Cand muncesc catre scopurile lor, liderii considera ca e normal sa intalneasca probleme si dificultati pe care sa le depaseasca de-a lungul drumului. Ei sunt asadar obusnuiti cu riscurile si vor merge pe drumuri pe care altii le evita pentru a cauta posibile oportunitati.

Bineinteles, aceste roluri nu sunt batute in cuie, si difera de la lider la lider si de la manager la manager. Mai mult, multi oameni le adopta pe amandoua in functie de situatia in care se afla. Tu in care rol te regasesti mai bine?

Citeste si 10 greseli in management, care influenteaza productivitatea angajatilor