Jocuri psihologice – cele 6 moduri de structurare a timpului

jocuri psihologice

Jocurile psihologice sunt o forma de structurare a timpului, asa le-a vazut dr. Eric Berne, fondatorul Analizei Tranzactionale.Aceste jocurile sunt inconstiente si cuprind un tipar in interiorul caruia se schimba doar cuvintele, procesul ramanand la fel.

Oamenii au nevoie de o structura a timpului, sa stie ce fac acum, ce au de facut, sa citeasca, sa se plimbe, sa discute, etc. Oare cum ar fi viata noastra daca nu am sti cum sa ne petrecem timpul? Daca nu ti se da o structura, atunci cu siguranta, iti vei face propria structura a timpului.

Conform lui Eric Berne, exista 6 moduri de structurare a timpului:

1.    Retragerea: se refera la interiorizare, la dialog intern (nu comunicam cu ceilalti). Partea buna este ca stam cu noi insine si ni se aseaza ideile. Dezavantajul apare cand petrecem prea mult timp in Retragere si interactionam foarte putin cu ceilalti, riscand sa nu avem viata sociala si personala.

2.    Ritualurile: “Buna! Ce mai faci – Salut! Ma bucur sa te vad. Chair voiam sa te sun!” Exemplul este o forma de interactiune cunoscuta la nivel social si practicata fara sa ne intrebam “de ce?” Ne ajuta sa intram in contact si sa respectam un limbaj familiar.

3.    Trecerea timpului (engl “pastime”): sunt acele conversatii din lift, la petreceri sau cu vecinii cu care te-ai intalnit in supermarket. Acum, dupa ce am intrat in contact, incepem sa “cream” o legatura cu celalalt sau nu, in functie de preferintele noastre si genul de oameni pe care ii agream.

4.    Activitati: sedinta de vanzari, practicarea unui sport, frecventarea unui curs sunt activitati pentru ca acestea sunt indreptate spre obtinerea unui rezultat – exista un obiectiv comun.

5.    Jocurile: le putem defini ca fiind o serie de tranzactii (comunicationale) care au un scop ascuns si au ca rezultat confirmarea unei credinte personale.

6.    Intimitatea: este acel proces, relatie in care oamenii isi impartasesc sentimentele si gandurile, iar ceilalti ii inteleg si ii accepta asa cum sunt.

Am trecut in revista 6 moduri in care oamenii  isi structureaza timpul si am ales sa vorbesc despre jocuri psihologice pentru ca sunt  cele mai “periculoase”, in sensul ca te tin pe loc, te impiedica sa-ti schimbi viata chiar si atunci cand iti dai seama ca ai ceva de schimbat. Sunt puternice pentru ca reprezinta legaura cu trecutul la care nu vrem sa renuntam.

Jocurile sunt inconstiente si cuprind un tipar in interiorul caruia se schimba doar cuvintele, procesul ramanand la fel. Vi s-a intamplat sa stati de vorba cu o persoana care are nevoie de ajutor (de orice fel), poate chiar de un sfat si sa-I oferiti solutia? Daca raspunsul a fost “Da, dar….” si apoi i-ati dat o alta solutie si raspunsul a fost tot “Da, dar…” , replici care au mai continuat de cateva ori, inseamna ca amandoi ati jucat un joc, numit “De ce nu….?, Da, dar….”.

Sa luam un alt exemplu: intr-un grup/echipa de colegi, sa spunem la serviciu, dupa o perioada unul dintre ei incepe sa nu se mai simta la locul sau, simte ca nu este apreciat si ar face orice sa plece din ecel grup…Ei bine, el creaza acea situatie, pentru ca initieaza interactiuni care ii vor face pe ceilalti sa spuna/sa faca anumite lucruri care sa-i confirme o anumita credinta de viata (poate, in acest caz, credinta ar fi: nimeni nu ma place sau nu sunt apreciat, etc). Jocul acesta se numeste “Da-mi un sut” (“Kick me”).

Eric Berne a identificat o serie de jocuri pe care oamenii le joaca si le-a dat denumiri cat mai aproape de intelesul tuturor. Acesta este si unul din motivele pentru care cartea sa care trateaza subiectul jocurilor psihologice a fost best seller la vremea aparitiei. E vorba de “Games people play” ( cartea se gaseste si la noi, varianta in limba romana fiind “Jocurile noastre de toate zilele”).

Cartea ne invata cum sa identificam jocurile si de ce le jucam. Va invit sa  cititi  “Games People Play” pentru a va imbunatati propria capacitate de a analiza a pattern-urie voastre si pentru a evita sa intrati in jocuri nesanatoase.

Un articol de Roxana Draghici.

Lasa un comentariu