demisie de la loc de munca

Cum sa faci fata cand un coleg demisioneaza

Cariera

demisie de la loc de muncaMotivele pentru care o persoana isi paraseste locul de munca sunt multe si diverse, iar tranzitia este dificila pentru toata lumea. Sa-ti iei la revedere de la un coleg de munca cu care lucrai indeaproape poate fi foarte stresant.

Cateodata, relatia cu colegii este esentiala pentru o atmosfera buna de lucru. Chiar daca esti demoralizat atunci cand un coleg isi paraseste jobul, trebuie sa iti mentii productivitatea, si sa creezi noi relatii cu urmatoarea persoana care va munci cu tine.

Afla cum sa faci fata mai usor plecarii unui coleg!

Pastreaza-ti obiectivitatea. Accepta faptul ca prioritatile colegilor tai se schimba si nu da frau liber sentimentelor de ostilitate si negativitate. Concentreaza-te pe ceea ce e pozitiv: ati avut o relatie profesionala buna si acum este timpul ca amandoi sa gasiti un nou echilibru. La urma urmei, daca tu ai fi fost cel care pleca, nu ai fi vrut sa fii judecat pentru ca alegi sa faci ceea ce crezi ca e mai bine pentru tine, asa ca nu judeca nici tu la randul tau deciziile altora.

Concentreaza-te pe rezultate. Daca ai avut proiecte si responsabilitati in comun cu colegul tau, aminteste-ti ca el are multe de facut pe ultima suta de metri si ca aceasta este o perioada stresanta si pentru el. Ajuta-l sa-si incheie proiectele si sa lase lucrurile in ordine, fara resentimente.

Asista managementul daca este nevoie. Demisiile sunt dificile si pentru manageri, pentru ca ei trebuie sa-ti inlocuiasca colegul, un proces epuizant cateodata. Acum este momentul ca tu sa iesi la inaintare si sa iti asumi o parte din responsabilitatile fostului coleg, pe care crezi ca le poti indeplini pana cand un inlocuitor este angajat. Acest lucru va demonstra ca esti o persoana pe care compania se poate baza si te va avantaja in viitoarele promovari.

Extinde reteaua de oameni cu care socializezi la birou. Tranzitia va fi mai usoara pentru tine daca exista si alti colegi la locul de munca cu care poti interactiona. Socializeaza cu alti colegi si construieste noi relatii profesionale. S-ar putea sa fii surprins pozitiv de oamenii cu care pana acum nu prea interactionai.

Ramai in contact cu fostul coleg. E bine sa pastrezi relatia cu colegii de munca cu care te-ai inteles bine si care te-au sustinut, chiar si dupa ce acestia merg mai departe. Faceti schimb de informatii de contact si pastrati o legatura constanta. Daca un coleg paraseste un loc de munca nu inseamna ca ar trebui sa-l elimini cu totul din viata ta. Bucura-te de relatia dintre voi sub alte circumstante.

Tu ai fost pus vreodata in situatia in care un coleg apropiat de la munca a demisionat?

Gandeste-Pozitiv! Aboneaza-te la newsletter pentru alte articole interesante